Pronunția în limba greacă veche

Încă de la primul contact cu limba greacă veche, orice student va simţi probabil nevoia de a urma un sistem riguros de pronunţie. De la primele încercări de exersare a conjugărilor, când va încerca să-şi amintească, scriind din memorie fără să consulte manualul o succesiune precum anthropos - anthropou - anthropo etc., își va pune probabil întrebarea: „Oare cum se scrie antropon: cu omega sau cu omicron? Parcă era şi unul şi celalalt, dar ce era primul şi ce era al doilea? Hmmm... dacă aş şti cum să pronunţ cele două litere astfel încât să fie distincte fonetic, proababil că mi-aş aminti mai uşor cum se folosesc ele corect...”

Primele semnale pe care studentul începător le va primi în acest sens vor fi, probabil, descurajatoare. „Nu este atât de important acest lucru”, îi va zice cineva; „esenţial este în primul rând să fii în stare să citeşti texte (şi nu neapărat cu voce tare), fiindcă activităţile legate de utilizarea directă a acestei limbi tind să fie esenţialmente unidirecţionale: întotdeauna dinspre o sursă oarecare spre tine, iar rezultatul studiului va fi în general exprimat într-o limbă modernă. Pe de altă parte, cititul acesta nu trebuie să fie neapărat cursiv. Atunci când studiezi un text oarecare, ce anume te-ar putea îndemna să legi sunetele în aşa fel încât să sune frumos, armonios? Este o limbă moartă: cine o va folosi pentru a comunica cu alţi oameni? Da, să zicem că vei fi nevoit din când în când să scrii, dar asta numai atunci când vei avea nevoie să faci referinţe la un text sau un cuvânt oarecare”. S-ar mai găsi probabil şi cineva care să adauge: „Oricum, nimeni nu este în stare în zilele noastre să reconstituie cu acurateţe sistemele de pronunţie folosite în antichitate. Avem acces doar la explicaţii limitate din partea unor gramaticieni greci din vechime, iar acestea privesc aspecte ale oratoriei sau declamării pe scenă şi nu ale rostirii în conversaţiile obişnuite între oameni”. În fine, există o mulţime de moduri de abordare a acestui subiect. Rezultatul? O la fel de mare mulţime de manifestări concrete, diferite de la un propunător la altul. (Vezi de exemplu http://www.biblicalgreek.org/links/pronunciation.php și http://www.letsreadgreek.com/Resources/greekntaudio.htm).

Apoi, mai toate manualele descriu cum ar trebui să se pronunţe cutare sau cutare sunet, dar, în general, la sfârşitul prezentării, concluziile vor tinde să relaxeze sitemul de reguli adaptându-le regulilor fonetice ale limbii materne a celui care studiază.

Sistemele de pronunție clasice

Până în secolul al XV-lea, înainte ca limba elină să se răspândească în Occident, modul de pronunţie folosit pentru scrierile antice s-a adaptat probabil schimbărilor ce s-au produs în greaca vorbită, vie, grecii fiind cei care gestionau toate aceste lucruri, iar pentru ei era probabil foarte natural ca evoluţia sistemului de pronunţie în limba lor să se aplice şi limbii clasice, din care de fapt deriva limba vorbită de ei. Învăţatul german J. Reuchlin (1445-1522) era adeptul pronunţiei practicate de grecii din timpul său. În principal, caracteristicile acestui sistem de pronunţie (numit reuchlinian) sunt următoarele:

η, ι, υ, οι, υι, ει, ῃ	se pronunţă toate la fel:	i
αυ, ευ	se pronunţă:	av, ev, dacă preced o vocală sau o consoană sonoră, sau af, ef, dacă preced o consoană surdă sau aspirată
β	se pronunţă:	v
Spiritul aspru este complet neglijat

Acest sistem de pronunţie nu-şi poate dovedi însă deplina legitimitate decât pentru perioade mai târzii decât cea clasică. El înglobează unele neconcordanţe inexplicabile între cuvântul scris şi cel rostit. Aceste probleme au fost evidenţiate mai ales de cei ce au studiat textele greceşti clasice în versuri.

Poetul Cratinus din secolul al V-lea î.H. redă, în lucrarea sa Διονυσαλέξανδρος, behăitul oilor prin cuvintele βῆ, βῆ (ὁ δ’ ἠλίθιος ὣσπερ πρόβατον βῆ βῆ λέγων βαδίζει = nebunul umblă zicând ‘bee, bee’, ca oaia.), ceea ce, în sistemul de pronunţie reuchlinian s-ar citi vi, vi, lucru care, evident, nu concordă cu impresia reală pe care o au oamenii - indiferent de limba pe care o vorbesc şi timpul în care trăiesc - despre cum face oaia). Este evident deci că a existat o perioadă în care η se pronunța ca un 'e' lung și nu ca 'i' cum se face în greaca modernă.

Erasmus din Rotterdam (1466-1536) a adus o seamă de argumente împotriva unui astfel de sistem de pronunţie, fiind adeptul unei pronunţii ad litteram, atribuind fiecărui semn alfabetic un sunet distinct. Acest sistem de pronunţie se mai numeşte erasmian. Erasmus a combătut aplicarea sistemului pronunției moderne limbii grecești antice prin următoarele argumente:

- este lipsit de logică să existe mai multe semne pentru acelaşi sunet fără o motivație etimologică.

- se poate constata că în inscripții antice încrustate în piatră de către oameni simpli, care ar fi putut cu uşurinţă să greşească din pricina unor erori de pronunţie, arareori se întâlnesc greşeli în acest sens.

- există forme gramaticale ce se deosebesc între ele prin semne care în sistemul de pronunţie reuchlinian ar fi pronunţate exact la fel; alternanța vocalică cu rol morfologic n-ar mai avea sens dacă, de exemplu, ει/ι s-ar pronunța la fel, adică 'i'. Exemplu: ἔλειπον = lăsam; ἔλιπον = am lăsat.

- modul în care latinii au transliterat unele cuvinte greceşti în limba lor vine de asemenea în sprijinul unui sistem de pronunţie ad litteram. (Ex: phoenix < φοίνιξ = roșu; aether < αἰθήρ = aer).

- gramaticienii greci antici au arătat că η față de ε este precum ω față de ο, adică η = ε + ε; ω = ο + ο.

Ce alegem?

Sistemul de pronunție pe care-l propunem aici  se bazează pe următoarele principii:

1. Aplicăm sistemul fonetic al limbii grecești moderne, în măsura în care acesta nu creează dificultăți importante sau confuzii în legătură cu aplicarea regulilor de accentuare. De exemplu, vom pronunța β ca ‘v’ și nu ca ‘b’. Facem asta în principal pentru că grecii de astăzi fac așa și ar fi normal să dorim a ne extinde interesul de studiu al limbii grecești de la greaca veche la neogreacă - și de fapt la greaca din toate timpurile, un fel de ‘greacă totală’.

Pentru grecul de astăzi sunetul ‘b’ corespunde combinației μπ. De exemplu, μπανάνα sau μβίρα – cuvinte din greaca modernă – se pronunță ‘banana’, respectiv ‘bira’. Dacă conversăm cu un grec astăzi și aplicăm literei β sunetul ‘b’, ne vom face mai greu înțeleși; pe de altă parte, faptul că spunem ‘v’ acolo unde avem β nu provoacă nicio dificultate în sistemul fonetic pe care-l aplicăm limbii greacești antice. Trecerea de la greaca veche la cea modernă va fi astfel mai ușoară și fără compromisuri importante.

(Dar poate va zice cineva, «Cum vom citi atunci cuvintele lui Cratinus … ὣσπερ πρόβατον βῆ βῆ λέγων…?». Socotim compromisurile de acest gen ca fiind minore și acceptabile).

2. ‘Martorul’ principal pe care-l vom invoca atunci când judecăm măsura în care aplicăm sistemul fonetic al limbii grecești moderne limbii grecești vechi este sistemul de accentuare în limba greacă veche.

Socotim că cei ce au inventat și promovat sistemul de accentuare a limbii grecești vechi, aplicat tuturor textelor vechi pe care le avem astăzi la îndemână în formă tipărită, au făcut asta pentru a conserva pronunția, așa cum o cunoșteau ei din perioada anterioară lor și care probabil dădea semne de modificare. Oamenii aceia vedeau cum se alterează fonetica limbii lor în vorbirea unora și au dorit să ofere un standard comun la îndemâna oricui. Era vremea în care limba greacă devenea ‘internațională’ odată cu extinderea imperiului grecesc. Învățarea limbii nu mai era restrânsă la națiunea greacă, ci se răspândea în toată lumea. Dacă limba maternă se învață în mod natural, în familie și în comunitatea în care copilul crește, o limbă străină are nevoie să se definească în mod mai riguros pentru a fi corect învățată.

Nu e greu să înțelegem aceste lucruri, fiindcă avem sub ochii noștri exemplul limbii celei mai larg răspândite astăzi: engleza. Totuși, oricine a ajuns să aibă suficientă experiență în a comunica în această limbă cu oameni din felurite colțuri ale lumii, va fi de acord cu ceea ce spunea cineva când opina că cea mai răspândită limbă astăzi este engleza-prost-vorbită. O reclamă în Franța spunea despre un produs oarecare cum că ‘all is in ze box’, recunoscând astfel că francezul, în mod normal, nu se chinuie să folosească pronunția corectă pentru combinația ‘th’. Apoi reclama care îl înfățișează pe un tânăr ofițer al pazei de coastă germane în dialog cu căpitanul unui vapor care era în pericol și care striga prin radio-emițător « We are sinking! We are sinking! », la care tânărul ofițer replică foarte calm, «Ănd uat ar iu sinching ăbaut? », este de asemenea sugestivă în acest sens.

Ce anume însă nu vom face? De exemplu, nu vom pronunța ευ ca ‘ev’ sau ‘ef’ cum se face în neogreacă, fiindcă i-am lua astfel acestuia calitatea de diftong și deci unele din regulile de accentuare corespunzătoare diftongilor n-ar mai avea sens.

Prezentăm mai jos modul de pronunție a fiecărei litere a alfabetului și a diferitelor combinații de litere. Pentru comparație și pentru a putea înțelege de ce unele aspecte ale foneticii moderne dorim să le menținem și în fonetica limbii grecești vechi iar altele nu, vom construi un tablou paralel referitor la cele două generații ale acestei limbi.

Desigur, greaca veche însăși cuprinde mai multe generații și dialecte, de la greaca homerică la greaca bizantină; ne vom permite însă să le cuprindem pe toate acestea într-una singură din punct de vedere al foneticii. Nu este esențial, în opinia noastră, să ne străduim să pronunțăm textele clasice ale filosofilor altfel decât textele patristice sau cele ale Noului Testament, ale Septuagintei sau ale lui Homer. Este evident că oricine încearcă altfel se va găsi în situația de a reconstrui doar parțial acele sisteme, nevoit fiind să accepte felurite compromisuri acolo unde nu se găsesc dovezi concrete pentru o poziție sau alta. Nu vom greși însă aplicând un sistem fonetic care se supune în totalitate regulilor ce derivă din sistemul de accentuare: cei ce au inventat acest sistem erau greci, cunoscători ai acestor probleme și sunt deci cele mai autorizate voci în această privință. Este însă necesar ca dacă ne folosim de limba greacă modernă în comunicare astăzi, să ne supunem regulilor acesteia. În rezumat, vom aplica limbii vechi regulile de fonetică ale limbii grecești moderne în măsura în care acestea nu contravin regulilor impuse de sistemul de accentuare – cel mai important martor în acest sens. Asta ca principiu general; detaliile le vom discuta pentru fiecare caz în parte.

α

ἄλφα (greaca veche); άλφα (neogreacă)

Se pronunță: a ca în anatomie, atom.

Durata: poate fi lungă sau scurtă.

Exemple: ἀνατομή, ἄτομος, ἁμαρτία (greaca veche); ανατομία, άτομο (neogreacă)

Diftongi: αι, αυ, ᾳ

- αι (se pronunță ‘ai’ – în neogreacă se pronunță ‘e’);

- αυ (se pronunță ‘au’ – în neogreacă se pronunță ‘av’, când α este urmat de o vocală sau de una din consoanele γ, δ, λ, μ, ν, ρ, sau ‘af’, când α este urmat de una din consoanele κ, π, τ, χ, θ, ς, ζ);

- ᾳ (se pronunță ca un ‘a’ lung – în neogreacă nu se întâlnește).

Exemple: φαίνω, αἱρετικός, αὐγή, αὔριον, παύω, αὐτός, ναυπηγεῖον, αὐστηρός, ῥᾴδιος (greaca veche); φαινόμενο, αιρετικός, αυγή, αύριο, παύω, αυτός, ναυπηγείο, αυστηρός (neogreacă)

β

βῆτα (greaca veche); βήτα (neogreacă)

Se pronunță: v ca în violonist, vază.

Exemple: βιολόγος, βάζω (greaca veche); βιολογία, βάζο (neogreacă)

γ

γάμμα (greaca veche); γάμα (neogreacă)

Se pronunță: g, ca în gramatică, gherghef, dar înmuiat înspre h.

Exemple: γραμματίζω, γεοῦχος (greaca veche); γραμματική, γεολογία (neogreacă)

Combinaţii: γγ, γκ, γχ, γξ

- γγ se pronunţă (nazal) 'ng' (ex: langustă);

- γκ se pronunţă (nazal) 'nk' (ex: ancoră);

- γχ se pronunţă (nazal) 'nh' (ex. aproximativ: a inhiba);

- γξ se pronunţă (nazal) 'nx' (ex: anxietate).

Exemple: ἄγγελος, ἄγκιστρον, τυγχάνω, φάραγξ (greaca veche); αγγλικά, ιδιοσυγκρασία (neogreacă: se întâlnesc doar două din cele patru combinații și ambele se pronunță la fel)

δ

δέλτα (greaca veche & neogreacă)

Se pronunță ca ‘th’ în cuvintele englezești ‘the’, ‘other’.

Exemple: δελφίς, δράκων (greaca veche); δελφίνι, δράκος (neogreacă)

ε

ἒ ψιλόν (greaca veche); έψιλον (neogreacă)

Se pronunță: e ca în embrion, egoist.

Durata: scurtă - vezi spre comparație η.

Exemple: ἔμβρεος, ἐγώ, ἕτερος (greaca veche); έμβρυο, εγωιστής (neogreacă)

Diftongi: ει, ευ

- ει (se pronunță ‘ei’ – în neogreacă se pronunță ‘i’);

- ευ (se pronunță ‘eu’ – în neogreacă se pronunță ‘ev’, când α este urmat de o vocală sau de una din consoanele β, γ, δ, ζ, λ, μ, ν, ρ, sau ‘ef’, când α este urmat de una din consoanele κ, π, τ, χ, φ, θ, ς, ξ, ψ);

Exemple: ζευγίον, νεῦρον, εὖρος, νευρολάλος, πνευμονία, εὐτυχής, εὐθεῖα, εὔκολος, εὐθανασία, θεραπευτικός (greaca veche); ζεύγος, νεύρο, εύρος, νευρολογία, πνευμονία, ευτυχώς, ευθεία, εύκολος, ευθανασία, θεραπευτικός (neogreacă)

ζ

ζῆτα (greaca veche); ζήτα (neogreacă)

Se pronunță: z , ca în zeamă, zugrav

Exemple: ζέμα, ζωγράφος (greaca veche); ζέβρα, ζωλογία (neogreacă)

η

ἦτα (greaca veche); ήτα (neogreacă)

Se pronunță: ee , ca în preemțiune dacă despărțirea în silabe s-ar face astfel: preem-ți-u-ne (și nu pre-em-ți-u-ne).

Durata: lungă - vezi spre comparație ε.

Exemple: ἤρεμος, ἔρημος, ἡδονή (greaca veche); ηχώ, ήρωας (neogreacă)

Diftongi: ηυ, ῃ

- ηυ (se pronunță ‘eeu’ – în neogreacă nu există);

- ῃ (se pronunță la fel ca η – în neogreacă nu există).

Exemple: ηὐεργέτησα, ηὐλαβήθην, ηὐξημένως

θ

θῆτα (greaca veche); θήτα (neogreacă)

Se pronunță ca ‘th’ în cuvintele englezești ‘month’, ‘thief’.

Exemple: θέατρον, θεραπεῖα (greaca veche); θέμα, θεραπεία (neogreacă)

ι

ἰῶτα (greaca veche); γιώτα (neogreacă)

Se pronunță: i, ca în idee, istorie

Durata: poate fi lungă sau scurtă.

Exemple: ἰδιολογία, ἴσος, ἱστορία (greaca veche); ιδέα, ιστορία (neogreacă)

κ

κάππα (greaca veche); κάπα (neogreacă)

Se pronunță: c, ca în catod, catolic

Exemple: κάθοδος, κενός (greaca veche); καθολικός, κέντρο (neogreacă)

λ

λάμβδα (greaca veche); λάμδα (neogreacă)

Se pronunță: l, ca în lampă, lup

Exemple: λαμπάς, λύκος (greaca veche); λάμπα, λιώνω (neogreacă)

μ

μῦ (greaca veche); μι (neogreacă)

Se pronunță:  m, ca în marsupiu, magie

Exemple: μάρσιππος, μαγεία (greaca veche); Μάρτιος, μαγεία (neogreacă)

Combinaţia μπ se pronunţă 'mp' – în neogreacă se pronunță 'b'.

Exemple: ἄμπελος, ἐμπορία, ἐμπάθεια (greaca veche); αμπέλι, εμπορία, εμπειρικός, μπανάνα, μπίρα (neogreacă)

ν

νῦ (greaca veche); νι (neogreacă)

Se pronunță: n, ca în navă, nouă

Exemple: ναῦς, ἐννέα (greaca veche); νάρκισσος, εννιά (neogreacă)

Combinaţia ντ se pronunţă 'nt' – în neogreacă se pronunță 'nd'.

Exemple: ἀντωνυμία, φαντασία (greaca veche); αντώνυμο, φαντασία (neogreacă)

ξ

ξῖ (greaca veche); ξι (neogreacă)

Se pronunță:  x, ca în xilofon, Xenia

Exemple: ξύλον, ξυλοτομία (greaca veche); ξένος, ξενοφοβία (neogreacă)

ο

ὂ μικρόν (greaca veche); όμικρον (neogreacă)

Se pronunță: o , ca în ortografie, ortodox.

Durata: scurtă - vezi spre comparație ω.

Exemple: ὀρθογράφος, ὄρος, ὅπλον (greaca veche); ορθόδοξος, ορχήστρα (neogreacă)

Diftongi: οι, ου

- οι (se pronunță ‘oi’ – în neogreacă se pronunță ‘i’);

- ου (se pronunță ‘u’ – la fel în neogreacă);

Exemple: οἰκομαχία, οἰκονομία, ἐνθουσιασμός, ἀκουστικός (greaca veche); οικολογία, οικονομία, ενθουσιασμός, ακουστικός (neogreacă)

π

πῖ (greaca veche); πι (neogreacă)

Se pronunță: p, ca în pedagogie, pediatru

Exemple: παιδία, παιδαγωγία (greaca veche); παιδίατρος, παιδαγωγός (neogreacă)

ρ

ῥῶ (greaca veche); ρο (neogreacă)

Se pronunță: r, ca în retorică, radios. La început de cuvânt are întotdeauna spirit aspru și se pronunţă ‘hr’.

Exemple: ἄριστος, ῥήτωρ, ῥᾴδιος (greaca veche); ρήτορας, ράδιο (neogreacă)

Combinaţia ῤῥ se pronunţă ‘rhr’ – în neogreacă nu se întâlnește.

Exemple: παῤῥησία, ἀῤῥαγής

σ, ς

σῖγμα (greaca veche); σίγμα (neogreacă)

Se pronunță: s , ca în sofist, Septembrie

Forma ς se foloseşte numai şi întotdeauna la sfârşit de cuvânt.

Exemple: σοφιστής, σωτηρία (greaca veche); σοφία, Σεπτέμβριος (neogreacă)

τ

ταῦ (greaca veche); ταυ (neogreacă)

Se pronunță: t, ca în tiran, traumă

Exemple: τύραννος, τραῦμα (greaca veche); τύραννος, τραύμα (neogreacă)

υ

ὗ ψιλόν (greaca veche); ύψιλον (neogreacă)

Se pronunță ca ca ‘u’ în limba franceză sau ‘ü’ în limba germană. La început de cuvânt are întotdeauna spirit aspru și se pronunţă ‘hü’.

Durata: poate fi lungă sau scurtă.

Exemple: ὕμνος, ὑγίεια, ἄστυ (greaca veche); ύμνος, υγιεινή (neogreacă)

Diftongul υι se pronunţă 'üi' – în neogreacă se pronunță ca ι.

Exemple: ὄργυια, υἱός (greaca veche)

φ

φῖ (greaca veche); φι (neogreacă)

Se pronunță: f, ca în filosofie, filologie

Exemple: φιλοσοφία, φιλολογία (greaca veche & neogreacă)

χ

χῖ (greaca veche); χι (neogreacă)

Se pronunță ca un ‘h’ aspru. Un sunet asemănător întâlnim în limbile arabă şi olandeză, de exemplu. Un olandez ar pronunța numele pictorului Van Gogh așa cum am face-o noi dacă am scrie acest nume cu caractere grecești astfel: Φαν Χοχ.

Observație: Preferăm să nu asociem acestei litere sunetul ‘h’ obișnuit așa cum se face în greaca modernă; în greaca modernă s-a eliminat complet spiritul aspru, dar în greaca veche acesta se menține și am dori să evităm eventualele confuzii între cuvinte precum ῥῆμα (zicală, verb) – χρῆμα (nevoie, avere) sau ὧρα (oră) – χῶρα (țară, ținut), care, dacă n-am face deosebire între ‘h’-ul corepunzător spiritului aspru și cel corespunzător literei χ, s-ar pronunța respectiv la fel.

Exemple: χάος, χεῖρ, ἡσυχῇ (greaca veche); χάος, χέρι (neogreacă)

ψ

ψῖ (greaca veche); ψι (neogreacă)

Se pronunță: ps , ca în psihiatru, psihologie

Exemple: ψυχή, ψυχρός, ἀψευδής (greaca veche); ψυχίατρος, ψυχολογία (neogreacă)

ω

ὦ μέγα (greaca veche); ωμέγα (neogreacă)

Se pronunță: οο , ca în cooperare dacă despărțirea în silabe s-ar face astfel: coo-pe-ra-re (și nu co-o-pe-ra-re).

Durata: lungă - vezi spre comparație ο.

Exemple: Ὠκεανός, ὡροσκοπεῖον (greaca veche); ωκεανός, ωροσκόπιο (neogreacă)

Diftongul ῳ se pronunţă la fel ca ω  – în neogreacă nu se întîlnește.

Exemple: συνῳδία, ᾠδή, αὐτῷ

 

Exemple/mostre de pronunție

Geneza 1:1-2:3

(Greacă veche)

click aici pentru audio

Ἐν ἀρχῇ ἐποίησεν ὁ θεὸς τὸν οὐρανὸν καὶ τὴν γῆν. ἡ δὲ γῆ ἦν ἀόρατος καὶ ἀκατασκεύαστος, καὶ σκότος ἐπάνω τῆς ἀβύσσου, καὶ πνεῦμα θεοῦ ἐπεφέρετο ἐπάνω τοῦ ὕδατος. καὶ εἶπεν ὁ θεός Γενηθήτω φῶς. καὶ ἐγένετο φῶς. καὶ εἶδεν ὁ θεὸς τὸ φῶς ὅτι καλόν. καὶ διεχώρισεν ὁ θεὸς ἀνὰ μέσον τοῦ φωτὸς καὶ ἀνὰ μέσον τοῦ σκότους. καὶ ἐκάλεσεν ὁ θεὸς τὸ φῶς ἡμέραν καὶ τὸ σκότος ἐκάλεσεν νύκτα. καὶ ἐγένετο ἑσπέρα καὶ ἐγένετο πρωί, ἡμέρα μία.

Καὶ εἶπεν ὁ θεός Γενηθήτω στερέωμα ἐν μέσῳ τοῦ ὕδατος καὶ ἔστω διαχωρίζον ἀνὰ μέσον ὕδατος καὶ ὕδατος. καὶ ἐγένετο οὕτως. καὶ ἐποίησεν ὁ θεὸς τὸ στερέωμα, καὶ διεχώρισεν ὁ θεὸς ἀνὰ μέσον τοῦ ὕδατος, ὃ ἦν ὑποκάτω τοῦ στερεώματος, καὶ ἀνὰ μέσον τοῦ ὕδατος τοῦ ἐπάνω τοῦ στερεώματος. καὶ ἐκάλεσεν ὁ θεὸς τὸ στερέωμα οὐρανόν. καὶ εἶδεν ὁ θεὸς ὅτι καλόν. καὶ ἐγένετο ἑσπέρα καὶ ἐγένετο πρωί, ἡμέρα δευτέρα.

Καὶ εἶπεν ὁ θεός Συναχθήτω τὸ ὕδωρ τὸ ὑποκάτω τοῦ οὐρανοῦ εἰς συναγωγὴν μίαν, καὶ ὀφθήτω ἡ ξηρά. καὶ ἐγένετο οὕτως. καὶ συνήχθη τὸ ὕδωρ τὸ ὑποκάτω τοῦ οὐρανοῦ εἰς τὰς συναγωγὰς αὐτῶν, καὶ ὤφθη ἡ ξηρά. καὶ ἐκάλεσεν ὁ θεὸς τὴν ξηρὰν γῆν καὶ τὰ συστήματα τῶν ὑδάτων ἐκάλεσεν θαλάσσας. καὶ εἶδεν ὁ θεὸς ὅτι καλόν. – καὶ εἶπεν ὁ θεός Βλαστησάτω ἡ γῆ βοτάνην χόρτου, σπεῖρον σπέρμα κατὰ γένος καὶ καθ’ ὁμοιότητα, καὶ ξύλον κάρπιμον ποιοῦν καρπόν, οὗ τὸ σπέρμα αὐτοῦ ἐν αὐτῷ κατὰ γένος ἐπὶ τῆς γῆς. καὶ ἐγένετο οὕτως. καὶ ἐξήνεγκεν ἡ γῆ βοτάνην χόρτου, σπεῖρον σπέρμα κατὰ γένος καὶ καθ’ ὁμοιότητα, καὶ ξύλον κάρπιμον ποιοῦν καρπόν, οὗ τὸ σπέρμα αὐτοῦ ἐν αὐτῷ κατὰ γένος ἐπὶ τῆς γῆς. καὶ εἶδεν ὁ θεὸς ὅτι καλόν. καὶ ἐγένετο ἑσπέρα καὶ ἐγένετο πρωί, ἡμέρα τρίτη.

Καὶ εἶπεν ὁ θεός Γενηθήτωσαν φωστῆρες ἐν τῷ στερεώματι τοῦ οὐρανοῦ εἰς φαῦσιν τῆς γῆς τοῦ διαχωρίζειν ἀνὰ μέσον τῆς ἡμέρας καὶ ἀνὰ μέσον τῆς νυκτὸς καὶ ἔστωσαν εἰς σημεῖα καὶ εἰς καιροὺς καὶ εἰς ἡμέρας καὶ εἰς ἐνιαυτοὺς καὶ ἔστωσαν εἰς φαῦσιν ἐν τῷ στερεώματι τοῦ οὐρανοῦ ὥστε φαίνειν ἐπὶ τῆς γῆς. καὶ ἐγένετο οὕτως. καὶ ἐποίησεν ὁ θεὸς τοὺς δύο φωστῆρας τοὺς μεγάλους, τὸν φωστῆρα τὸν μέγαν εἰς ἀρχὰς τῆς ἡμέρας καὶ τὸν φωστῆρα τὸν ἐλάσσω εἰς ἀρχὰς τῆς νυκτός, καὶ τοὺς ἀστέρας. καὶ ἔθετο αὐτοὺς ὁ θεὸς ἐν τῷ στερεώματι τοῦ οὐρανοῦ ὥστε φαίνειν ἐπὶ τῆς γῆς καὶ ἄρχειν τῆς ἡμέρας καὶ τῆς νυκτὸς καὶ διαχωρίζειν ἀνὰ μέσον τοῦ φωτὸς καὶ ἀνὰ μέσον τοῦ σκότους. καὶ εἶδεν ὁ θεὸς ὅτι καλόν. καὶ ἐγένετο ἑσπέρα καὶ ἐγένετο πρωί, ἡμέρα τετάρτη.

Καὶ εἶπεν ὁ θεός Ἐξαγαγέτω τὰ ὕδατα ἑρπετὰ ψυχῶν ζωσῶν καὶ πετεινὰ πετόμενα ἐπὶ τῆς γῆς κατὰ τὸ στερέωμα τοῦ οὐρανοῦ. καὶ ἐγένετο οὕτως. καὶ ἐποίησεν ὁ θεὸς τὰ κήτη τὰ μεγάλα καὶ πᾶσαν ψυχὴν ζῴων ἑρπετῶν, ἃ ἐξήγαγεν τὰ ὕδατα κατὰ γένη αὐτῶν, καὶ πᾶν πετεινὸν πτερωτὸν κατὰ γένος. καὶ εἶδεν ὁ θεὸς ὅτι καλά. καὶ ηὐλόγησεν αὐτὰ ὁ θεὸς λέγων Αὐξάνεσθε καὶ πληθύνεσθε καὶ πληρώσατε τὰ ὕδατα ἐν ταῖς θαλάσσαις, καὶ τὰ πετεινὰ πληθυνέσθωσαν ἐπὶ τῆς γῆς. καὶ ἐγένετο ἑσπέρα καὶ ἐγένετο πρωί, ἡμέρα πέμπτη.

Καὶ εἶπεν ὁ θεός Ἐξαγαγέτω ἡ γῆ ψυχὴν ζῶσαν κατὰ γένος, τετράποδα καὶ ἑρπετὰ καὶ θηρία τῆς γῆς κατὰ γένος. καὶ ἐγένετο οὕτως. καὶ ἐποίησεν ὁ θεὸς τὰ θηρία τῆς γῆς κατὰ γένος καὶ τὰ κτήνη κατὰ γένος καὶ πάντα τὰ ἑρπετὰ τῆς γῆς κατὰ γένος αὐτῶν. καὶ εἶδεν ὁ θεὸς ὅτι καλά. – καὶ εἶπεν ὁ θεός Ποιήσωμεν ἄνθρωπον κατ’ εἰκόνα ἡμετέραν καὶ καθ’ ὁμοίωσιν, καὶ ἀρχέτωσαν τῶν ἰχθύων τῆς θαλάσσης καὶ τῶν πετεινῶν τοῦ οὐρανοῦ καὶ τῶν κτηνῶν καὶ πάσης τῆς γῆς καὶ πάντων τῶν ἑρπετῶν τῶν ἑρπόντων ἐπὶ τῆς γῆς. καὶ ἐποίησεν ὁ θεὸς τὸν ἄνθρωπον, κατ εἰκόνα θεοῦ ἐποίησεν αὐτόν, ἄρσεν καὶ θῆλυ ἐποίησεν αὐτούς. καὶ ηὐλόγησεν αὐτοὺς ὁ θεὸς λέγων Αὐξάνεσθε καὶ πληθύνεσθε καὶ πληρώσατε τὴν γῆν καὶ κατακυριεύσατε αὐτῆς καὶ ἄρχετε τῶν ἰχθύων τῆς θαλάσσης καὶ τῶν πετεινῶν τοῦ οὐρανοῦ καὶ πάντων τῶν κτηνῶν καὶ πάσης τῆς γῆς καὶ πάντων τῶν ἑρπετῶν τῶν ἑρπόντων ἐπὶ τῆς γῆς. καὶ εἶπεν ὁ θεός Ἰδοὺ δέδωκα ὑμῖν πᾶν χόρτον σπόριμον σπεῖρον σπέρμα, ὅ ἐστιν ἐπάνω πάσης τῆς γῆς, καὶ πᾶν ξύλον, ὃ ἔχει ἐν ἑαυτῷ καρπὸν σπέρματος σπορίμου – ὑμῖν ἔσται εἰς βρῶσιν – καὶ πᾶσι τοῖς θηρίοις τῆς γῆς καὶ πᾶσι τοῖς πετεινοῖς τοῦ οὐρανοῦ καὶ παντὶ ἑρπετῷ τῷ ἕρποντι ἐπὶ τῆς γῆς, ὃ ἔχει ἐν ἑαυτῷ ψυχὴν ζωῆς, πάντα χόρτον χλωρὸν εἰς βρῶσιν. καὶ ἐγένετο οὕτως. καὶ εἶδεν ὁ θεὸς τὰ πάντα, ὅσα ἐποίησεν, καὶ ἰδοὺ καλὰ λίαν. καὶ ἐγένετο ἑσπέρα καὶ ἐγένετο πρωί, ἡμέρα ἕκτη.

Καὶ συνετελέσθησαν ὁ οὐρανὸς καὶ ἡ γῆ καὶ πᾶς ὁ κόσμος αὐτῶν. καὶ συνετέλεσεν ὁ θεὸς ἐν τῇ ἡμέρᾳ τῇ ἕκτῃ τὰ ἔργα αὐτοῦ, ἃ ἐποίησεν, καὶ κατέπαυσεν τῇ ἡμέρᾳ τῇ ἑβδόμῃ ἀπὸ πάντων τῶν ἔργων αὐτοῦ, ὧν ἐποίησεν. καὶ ηὐλόγησεν ὁ θεὸς τὴν ἡμέραν τὴν ἑβδόμην καὶ ἡγίασεν αὐτήν, ὅτι ἐν αὐτῇ κατέπαυσεν ἀπὸ πάντων τῶν ἔργων αὐτοῦ, ὧν ἤρξατο ὁ θεὸς ποιῆσαι.

Evanghelia după Ioan 3 :1-16

(Greacă veche)

click aici pentru audio

Ἦν δὲ ἄνθρωπος ἐκ τῶν Φαρισαίων, Νικόδημος ὄνομα αὐτῷ, ἄρχων τῶν Ἰουδαίων· οὗτος ἦλθεν πρὸς αὐτὸν νυκτὸς καὶ εἶπεν αὐτῷ, Ῥαββί, οἴδαμεν ὅτι ἀπὸ θεοῦ ἐλήλυθας διδάσκαλος· οὐδεὶς γὰρ δύναται ταῦτα τὰ σημεῖα ποιεῖν ἃ σὺ ποιεῖς, ἐὰν μὴ ᾖ ὁ θεὸς μετ’ αὐτοῦ.

ἀπεκρίθη Ἰησοῦς καὶ εἶπεν αὐτῷ, Ἀμὴν ἀμὴν λέγω σοι, ἐὰν μή τις γεννηθῇ ἄνωθεν, οὐ δύναται ἰδεῖν τὴν βασιλείαν τοῦ θεοῦ.

λέγει πρὸς αὐτὸν [ὁ] Νικόδημος, Πῶς δύναται ἄνθρωπος γεννηθῆναι γέρων ὤν; μὴ δύναται εἰς τὴν κοιλίαν τῆς μητρὸς αὐτοῦ δεύτερον εἰσελθεῖν καὶ γεννηθῆναι; ἀπεκρίθη Ἰησοῦς, Ἀμὴν ἀμὴν λέγω σοι, ἐὰν μή τις γεννηθῇ ἐξ ὕδατος καὶ πνεύματος, οὐ δύναται εἰσελθεῖν εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ θεοῦ. τὸ γεγεννημένον ἐκ τῆς σαρκὸς σάρξ ἐστιν, καὶ τὸ γεγεννημένον ἐκ τοῦ πνεύματος πνεῦμά ἐστιν.

μὴ θαυμάσῃς ὅτι εἶπόν σοι, Δεῖ ὑμᾶς γεννηθῆναι ἄνωθεν. τὸ πνεῦμα ὅπου θέλει πνεῖ, καὶ τὴν φωνὴν αὐτοῦ ἀκούεις, ἀλλ’ οὐκ οἶδας πόθεν ἔρχεται καὶ ποῦ ὑπάγει· οὕτως ἐστὶν πᾶς ὁ γεγεννημένος ἐκ τοῦ πνεύματος.

ἀπεκρίθη Νικόδημος καὶ εἶπεν αὐτῷ, Πῶς δύναται ταῦτα γενέσθαι; ἀπεκρίθη Ἰησοῦς καὶ εἶπεν αὐτῷ, Σὺ εἶ ὁ διδάσκαλος τοῦ Ἰσραὴλ καὶ ταῦτα οὐ γινώσκεις; ἀμὴν ἀμὴν λέγω σοι ὅτι ὃ οἴδαμεν λαλοῦμεν καὶ ὃ ἑωράκαμεν μαρτυροῦμεν, καὶ τὴν μαρτυρίαν ἡμῶν οὐ λαμβάνετε. εἰ τὰ ἐπίγεια εἶπον ὑμῖν καὶ οὐ πιστεύετε, πῶς ἐὰν εἴπω ὑμῖν τὰ ἐπουράνια πιστεύσετε;

καὶ οὐδεὶς ἀναβέβηκεν εἰς τὸν οὐρανὸν εἰ μὴ ὁ ἐκ τοῦ οὐρανοῦ καταβάς, ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου. καὶ καθὼς Μωϋσῆς ὕψωσεν τὸν ὄφιν ἐν τῇ ἐρήμῳ, οὕτως ὑψωθῆναι δεῖ τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου, ἵνα πᾶς ὁ πιστεύων ἐν αὐτῷ ἔχῃ ζωὴν αἰώνιον.

Οὕτως γὰρ ἠγάπησεν ὁ θεὸς τὸν κόσμον, ὥστε τὸν υἱὸν τὸν μονογενῆ ἔδωκεν, ἵνα πᾶς ὁ πιστεύων εἰς αὐτὸν μὴ ἀπόληται ἀλλ’ ἔχῃ ζωὴν αἰώνιον.

Întâia epistolă a apostolului Ioan 1 :1-7

(Neogreacă)

click aici pentru audio

Εκείνο, το οποίον ήτο απ' αρχής, το οποίον ηκούσαμεν, το οποίον είδομεν με τους οφθαλμούς ημών, το οποίον εθεωρήσαμεν και αι χείρες ημών εψηλάφησαν, περί του Λόγου της ζωής· και η ζωή εφανερώθη, και είδομεν και μαρτυρούμεν και απαγγέλλομεν προς εσάς την ζωήν την αιώνιον, ήτις ήτο παρά τω Πατρί και εφανερώθη εις ημάς. εκείνο, το οποίον είδομεν και ηκούσαμεν, απαγγέλλομεν προς εσάς· διά να έχητε και σεις κοινωνίαν μεθ' ημών· και η κοινωνία δε ημών είναι μετά του Πατρός και μετά του Υιού αυτού Ιησού Χριστού. Και ταύτα γράφομεν προς εσάς, διά να ήναι πλήρης η χαρά σας.

Και αύτη είναι η επαγγελία, την οποίαν ηκούσαμεν απ' αυτού και αναγγέλλομεν προς εσάς, ότι ο Θεός είναι φως και σκοτία εν αυτώ δεν υπάρχει ουδεμία. Εάν είπωμεν ότι κοινωνίαν έχομεν μετ' αυτού και περιπατώμεν εν τω σκότει, ψευδόμεθα και δεν πράττομεν την αλήθειαν· εάν όμως περιπατώμεν εν τω φωτί, καθώς αυτός είναι εν τω φωτί, έχομεν κοινωνίαν μετ' αλλήλων, και το αίμα του Ιησού Χριστού του Υιού αυτού καθαρίζει ημάς από πάσης αμαρτίας.